Categories
Uncategorized

Ne-hetero-normativitatea în planul Yoga și Tantra?

Acum că am trecut de luna mândriei (pride) – care, sincer, nu are cel mai inspirat nume – dacă tot suntem pe linia Yoga și Tantra (pentru că, ego 😅), poate e momentul să vorbim un pic și despre termenul queer (sper că am reușit să-l traduc și să-l înțeleg corect în română – neheteronormativ)

Am văzut ici-colo niște postări care m-au tentat să răspund… că nișă-tabu, cand tantra e tratată de mulți ca o modă exotică… si că mă iluzionez că pot să evit discuțiile printr-un simplu „nu sunteți pregătiți pentru asta”.

iată-mă! pe un alt fir de iarbă din vastul teren spiritual. Doar că, de data asta, firul e curcubeu 🌈 și poate atrage marketing cât cuprinde (pentru că, în zilele noastre, nu mai contează dacă e de bine sau de rău, nu?).


Să începem prin a tăia firul în patru:

  1. Energiile sexuale / Polarizare

  2. Forme divine cu un gen discutabil / fluid

  3. Scopul personajelor / poveștilor mitologice

  4. Concluzie 


1. Energiile sexuale / Polarizare

Din nou, această categorie informațională este mai degrabă taoistă; sunt alte persoane mai avizate să vorbească pe tema asta… Ce v-aș spune, pe scurt, este că, deși există un potențial de atracție între un yin mic și un yin mai mare, respectiv între un yang mic și un yang mai mare, nu se schimbă principiile și colaborarea de facto yin–yang (care, chiar și în simbol ☯se inter-includ).

Există mai multe persoane stângace (cu mâna dominantă stângă) 9–12% decât întreaga comunitate LGBTQ+ (5–10%). Și cu toate astea, inima lor tot în partea stângă e, sunt guvernați de aceleași legi energetice, chakre etc., deci nu e nevoie de o abordare specială sau diferită în spațiul tantric-yogic.

Sau, bine… care sunt, de fapt, întrebările?


2. Forme “divine” cu un gen discutabil / fluid

În primul rând, divinitatea înseamnă o transcendere a corpului uman. Noi, de fapt, umanizăm divinul prin percepție și prin limitele noastre, văzându-l ca pe un super-om. Poate că pentru câini, divinul e un super-câine. Dar chiar are rost să discutăm? despre:

  • Ardhanarishvara – un simbol suprem non-binar. Chiar dacă îi vedem pe Shiva și Shakti ca reprezentanți ai simbolurilor masculin / feminin, ei nu sunt oameni – alo! – și, chiar în întrupările lor temporar omenești, nu au fost un singur corp.

  • Mohini – de ce ia Vishnu forma unei femei seducătoare? De ce femeie? De ce formă?… (Vezi mai jos – Mahabharata).

  • Shiva și Mohini → Ayyappa.


3. personaje / povești mitologice

Aici intrăm în hinduism – nu în tantra sau yoga. Au fost multe situații în care era nevoie să se împlinească anumite condiții pentru a rezolva o problemă, a câștiga o bătălie sau a schimba un destin.

Faptul că divinitatea se poate manifesta sau întrupa într-un corp cu un sex (sau gen) contrar așteptărilor noastre… poate fi un subiect de interpretare. Dar, în aceste mituri, e vorba mai ales despre scopuri karmice sau despre un dans cosmic (lila):

  • În Mahabharata, Amba (născută femeie) devine Shikhandi pentru a se lupta / răzbuna pe Bhishma.

  • În Puranas sau Ramayana, ar exista un personaj numit Ila, care era femeie într-o lună, bărbat în cealaltă, și care, împreună cu zeul Budha (fiul lui Chandra), are un fiu: Pururavas.

  • Mai există un mit, aproape necunoscut, despre Bangasvana, un rege transformat în femeie de către Indra ca pedeapsă. Acesta ajunge să-și accepte soarta până la moarte ca femeie, refuzând să mai fie bărbat și având chiar și copii.


4. Concluzie

Dacă am căuta cu același foc și interes și celelalte aspecte din yoga și tantra – ok, perfect, superb… Dar, așa, să ne pierdem timpul cu cele mai laturalnice detalii nesemnificative, pentru o mini bucatica din tantra. Pentru yoga… corpul doar trebuie sa fie sanatos pentru practici / sadhana, restul nu conteaza.

Și totuși… kama sutra, tritiya-prakriti (a treia natură), cuplurile de același sex, figuri androgine, scene non-binare sculptate pe templele de la Khajuraho, Belur, Halebid, Konark – toate arată că energia sexuală și erotică are o capacitate transcendentă, poate fi un instrument spiritual și nu o rușine.

Categories
Uncategorized

Umbra peste yoga

După „Lumina asupra Yoga” a lui Iyengar, poate era nevoie și de puțină umbră. Nu ca să stingem lumina, ci ca să-i înțelegem marginile.

🌓 Umbra peste Yoga

Sunt atâtea de spus, încât mă gândesc să scriu o carte cu acest titlu. Să vedem, până atunci, cine se întinde să-l împrumute.

Este destul de vizibil că lucrurile nu se mai leagă, nu se unesc, în yoga, la fel ca înainte. Toată lumea parcă știe ceva, dar nu trăiește. O lipsă de răbdare, alergătură, violență, individualism. Discuțiile sunt ventilații. Dorința de acceptare într-o comunitate este, mai degrabă, a unui ego care vrea să fie văzut.

Yoga este relația ta cu tine însuți. Ce poate fi mai intim și mai important decât asta?

Iar dacă simți că yoga este prea restrictivă pentru viața ta de acum, te invit la tantra. Acest dans între cele două există încă din vremea vedică; ele nu sunt două drumuri distincte, ci mai degrabă ritmuri diferite, povestind despre eficiență și integrare.

Acum, după Covid, simplitatea și restricțiile asupra vieții ne cam gâtuiesc pofta de yoga (care vine și ea cu unele restricții și o viață mai monahală), așa că razele Soarelui șoptesc mai mult tantric.


Răsăritul

Yoga a stat secole la rând în întuneric — uneori în tăcere, alteori în prigoană. Până în jurul anilor 1910, puțini din Vest aveau acces real la ea, iar cei care ajungeau în contact cu învățăturile indiene o făceau pe filiere diplomatice, coloniale sau religioase — rareori ca practicanți.

Apoi, au venit vizitele,Vivekananda, Paramahansa Yogananda, Iyengar. În America și în Europa, yoga a fost întâmpinată inițial ca un fitness exotic, o curiozitate din Estul mistic. A fost filtrată, diluată, reîmpachetată. Încet, partea spirituală a pătruns și ea, mai ales pe valul mișcărilor new-age, hippie, contraculturale.

A fost o deschidere…
dar și o diluare.
Poate chiar o deturnare.

În România, drumul a fost și mai greu. În comunism, yoga a fost interzisă, ascunsă, și uneori persecutată. Apoi, monopolul toxic și scandalos al MISA a transformat cuvântul „yoga” într-un tabu.

Abia după 2010 am început, timid, să vedem o yoga care nu mai sperie, care încearcă să se reabiliteze… să se regăsească – cu profesori pe care îi știu pe nume.

Dar ce a încolțit atunci… începe să se ofilească acum?

Ora 12

Cândva mă durea să observ cum oamenii ignoră rădăcinile. Căutarea interioară a fost înlocuită de ambalaj. Apoi a venit brandingul. A urmat transformarea yoga într-un serviciu, produs. Astăzi, e uneori greu să faci distincția între un studio de yoga și un showroom — cu tot cu oferte, stiluri, pachete, logouri și reduceri sezoniere.

Asana a fost prima: extrasă din contextul yoghin și transformată în gimnastică cu tentă zen. S-au născut „stilurile” — power yoga, yoga cu vin, yoga pe SUP, yoga cu câini, yoga în hamac… chiar și în Ashtanga, unii au uitat că nu despre flexibilitate era vorba, ci despre disciplină și devoțiune.

Meditația a urmat: golul interior a devenit „mindfulness”, liniștea a devenit „instrument de performanță”, tăcerea — doar o metodă de „focus”.

Pranayama e azi „breathwork”, sau reambalată în stilul Wim Hof, acompaniată de tobe și marketing motivațional. Uneori funcționează, alteori doar se vinde.

E ca și cum ai rupe un organ dintr-un corp viu,
și te-ai aștepta să funcționeze la fel de bine în vitrină.

Umbra

Umbra nu înseamnă rău. Înseamnă real. E ce rămâne când te oprești din idealizare și te uiți lucid în jur.

Vreau să înțeleagă studenții că nu sunt clienți. Că yoga nu e un produs. Că nu vin la o clasă dintr-un showroom spiritual, ci la o întâlnire cu sinele. Că nu plătesc pentru o transformare garantată, ci că participă la o practică vie, în care ceea ce contează nu este „ce primesc”, ci cât caută.

Un student e un căutător, nu un cumpărător.
Un profesor e un ghid, nu un vânzător.

Am rezervat un spațiu, indiferent câți vin. Nu mă interesează dacă suntem 100 sau doar 1. Nu-mi faci un favor dacă vii — și nu e o problemă dacă ești singur(ă) și te simți inconfortabil. Spațiul e deschis. Din inimă. Nu impun un preț, dar nici nu spun că e „ieftin” — dacă ar fi să taxezi timpul, efortul, prezența… probabil n-ar mai veni nimeni.

Dacă ai o viață frumoasă, plină de bucurie și împlinire — nu e cazul să vii. Trăiește-o. Nu veni la yoga doar pentru că „așa e cool” sau „pentru sănătate”. Da, yoga are efecte terapeutice, dar nu acesta e scopul ei.

Scopul e altul: să devii. Chiar și fără să știe nimeni că ai fost acolo. Lasă rezultatele să vorbească pentru tine.

Comunitatea, mai este?

Poate cel mai dureros nu e că yoga s-a transformat. Ci că s-a golit de comunitate. Că „uniunea” – sensul ei originar – s-a pierdut în individualism spiritual.

Am venit cu inima deschisă, cu dor de oameni. Am contactat locuri, profesori, colegi. Răspunsuri întârziate. Văzute, dar neraspunse, intâlniri amânate, sau tăcere. Nu prea văd yoga. Văd centre. Văd profiluri. Nu văd uniune.

Sunt școli care își exploatează noii profesori — în loc să-i susțină, să-i crească, să le dea aripi. Nu-i plătesc corect, îi folosesc ca pe resurse. Unde este familia spirituală? Unde este tradiția în care profesorul își binecuvânta discipolii — și le deschidea drumul, nu le tăia elanul?

Yoga are azi mai mulți profesori decât studenți. Mi-a spus-o Krishna, un profesor drag, în 2014, în India. Nu mai sunt căutători, ci doar instructori. Nu mai sunt ucenici, ci doar certificați.

🪷 Umbra nu e lipsă de lumină. E marginea ei.
Poate că nu vine să stingă… ci doar să ne reamintească.

Dar poate nu e prima dată când se întâmplă asta…

Nu ne place să vorbim despre cicluri — despre yugas, karma, design universal. Poate pentru că simțim că ne taie din libertate.

Dar când vedem cum aceleași scenarii se repetă, cum comunitățile dispar și ego-ul revine pe tron, când teacherii se închid unii față de alții, poate că întrebarea nu e „de ce?”, ci:

Avem aceleași cauze?

Și dacă da, avem curajul să încercăm alte soluții?

Poate e momentul să practicăm și între noi ce predicăm altora. Poate e timpul să fim mai puțin „teachers” și mai mult… împreună.

Practica nu vrea să fii văzut

Yoga nu e pentru pozat. Nu pentru povestit. Nu pentru „dat mai departe”.

Am avut dimineți în care, cu lacrimi în ochi, mă uitam stânga-dreapta… căutând parcă un martor. Și apoi am înțeles: Chiar dacă ar fi fost cineva… ce aș putea spune?

Unele lucruri nu se explică. Se duc în tăcere. Și rămân acolo, adânc în tine.