Categories
Uncategorized

Cafea sau Ceai

Am crezut inițial că o să pot să fac o distincție mult mai clară între aceste băuturi, dintr-un punct de vedere energetico-spiritual, confirmată și cu experimentarea pe termen lung a lor, dar mă voi focaliza doar pe cafeaua africană (Kenya, Tanzania), ceaiul negru (în special în versiunea masala chai) precum și puțină cacao.

Cafeaua Africană

oricate soiuri am gustat, am ramas fidel pe aceasta linie, nu stiam inca de ce, dar acest articol, cu research-ul necesar m-a iluminat si pe mine 🙂 

credeam initial ca nu suport sa beau o cafea cu note de cacao, apoi orice asociere cu cacao (fara traume din copilarie) am inceput sa le evit ulterior, chiar si consumul de ciocolata.. dar poate este pamantul, spiritul asociat acestui loc anume, Africa, Kenya, Kaffa ce se leaga, sincronizeaza mai mult cu esenta mea..

In Tao, ea este asociata cu Yang, cu focul, patrunzator, aprinzator, salbatic, neimblanzit, mistic… insa cu un risc, consumata inconstient ea ne arde, consuma si destabilizeaza. Acest aspect a fost deseori mentionat si de gurul meu, in general fata de toata cafeaua, cu alte cuvinte mai putin fine, cum ca la fel ar arde, consuma mult.. mai ales din ceea ce noi lucram din greu si scump, sa crestem, construim, controlam.

O asemanare in tantra ar fi precum Rudra, Hanuman, dar intr-un consum compulsiv Bhairava.

Ceaiul Negru (Masala Chai)

glumea sarcastic profesorul nostru Krishna, ca la cate ore stam la ceai, ar trebui sa primi in loc de o diploma de yoga (TTC) una in chai.. dar pentru asta nu s-a lasat mai prejos si ne-a impresionat cu talentul sau de-al face, ce m-a inspirat multi ani sa-l reproduc..

ceaiul in general este considerat yin, dar cu exceptie: cel negru, oolong, pu-erh, si masala (care este un ceai negru cu condimente) – acestea fiind YANG.

Iar intr-un masala chai, gasim in general, unul sau mai multe condimente de mai jos – eu mai adaug si sofran, ca el el este yang, insa cele mai standard ingrediente sunt jos.

Ingredient Energie Caracteristici
Ceai negru Yang Robust, energizant, cu un impact rapid
Cardamom Yang Energizant, revigorant
Scorțișoară Yang Căldură, echilibru, ușor picant
Ghimbir Yang Stimulant, încălzește corpul
Cuișoare Yang Intensifică energia, cald, picant
Piper negru Yang Activator, stimulent puternic

si acum acum… intrebarea, desi avem atat Yang, asemanarea tantrica a acestui mix este mai aproape de ??? Astept intr-o luna sa stau cu guruji si sa despic acest fir – poate chiar sa ma corecteze. Daca ne uitam pur la Yang vom intelege mereu Shiva (Soare), dar as putea intelege ca o combinatie de prea multe Yang-uri este o manifestare spre Mahavidya (Razele Soarelui).

Insa aspectul cei mai important al ceaiului, este ca el nu sacatuieste de energie. Inclusiv in Tao, risc-ul arderii Jing-ului de catre cafea este amintit, si pe de alta parte ceaiul slavit.

Cacao

iar daca tot am ajuns si la cacao, doar asa in sumar comparativ – dar real? am dat cateva informatii la chatgpt, dar nu sunt convins 😀

Băutură / Tip Energie Elemente Divinități Recomandări
Cacao Criollo Yin-Yang (echilibru) Pământ, Apă Shakti, Kuan Yin, Ix Cacao Ceremonii inimii, conectare emoțională, meditație blândă
Cacao Forastero Mai Yang Pământ, Foc Hanuman, Ogun, Durga Activare, curaj, determinare, forță vitală
Cacao Trinitario Yin-Yang armonic Apă, Aer Lakshmi, Oshun, Hathor Creativitate, plăcere, exprimare blândă
Ceai Negru (Masala) Yang Foc, Aer Kali, Durga, Shakti Claritate, activare mentală și fizică, dinamism
Ceai Negru Assam Yang puternic Foc, Pământ Durga, Tara Neagră, Agni Putere, trezire, energie de începuturi
Ceai Negru Darjeeling Yang subtil Aer, Apă Saraswati, Tara Albă, Vāc Inspirație, concentrare, lucru intelectual fin
Ceai Verde Ușor Yang (echilibru) Lemn, Aer Avalokiteśvara, Amoghasiddhi, Tara Verde Claritate blândă, purificare, echilibru între corp și minte
Ceai Alb Yin rafinat Apă, Aer Kuan Yin, Lakshmi, Dakinis Liniște, grație, vindecare emoțională subtilă
Ceai Galben Yin-Yang echilibrat Lemn, Pământ Manjushri, Saraswati, Tara Galbenă Cunoaștere subtilă, rafinament spiritual, echilibru digestiv
Ceai Oolong Yin-Yang armonic Apă, Lemn Dakinis, Avalokiteśvara, Yamantaka Transformare, alchimie interioară, rafinament
Ceai Pu-erh Yang matur Pământ, Apă Ganesha, Mahakala, Rudra Eliberare, dizolvarea blocajelor, lucrul cu subconștientul
Tulsi (Busuioc Sfânt) Yang rafinat Foc, Aer Lakshmi, Vishnu, Hanuman Protecție, purificare, devotament
Menta (infuzie) Yin răcoritor Apă, Aer Kuan Yin, Yemaya Calm, digestie, limpezire mentală (nu este ceai real)
Cafea Etiopiană Yang spiritual intens Foc, Aer Shiva, Ogun, Eshu Activare sacră, intuiție ancestrală, ritm interior
Cafea Arabica Yang rafinat Aer, Foc Hermes, Hanuman, Saraswati Claritate mentală, rafinament, agilitate intelectuală
Cafea Robusta Yang brut Foc, Pământ Durga, Rudra, Ogun Energie fizică, forță de muncă, rezistență

Toate aceste bauturi sunt percepute si analizate in special fara lapte. Iar jocul se schimba puternic daca introducem un lapte de vaca, capra, cocos – etc, pentru mai mult Yang – lapte de capra, bivolita.


Sau cel mai YANG Chai

Condiment Energie Beneficii Asociere Tantrica/Tao Divinitate Tantrica
Ceai Negru Yang Stimulează energia, îmbunătățește concentrarea, reglează digestia Activator, susține claritatea mentală și vitalitatea Shiva (energia masculină activă, claritate)
Variatiuni regionale:
Ceai Negru Assam Yang Gust robust, îmbunătățește vigilența și concentrare Energie activă, stimulant al minții Shiva
Ceai Negru Darjeeling Yang Gust rafinat, claritate, revigorare Încurajează gândirea clară, inspiră acțiune Shiva
Ceai Negru Ceylon Yang Înviorează, ajută la stimularea metabolismului Îmbunătățește energia Yang, activator pentru minte și trup Shiva
Ceai Negru Keemun Yang Ajută digestia, combate oboseala Activator energic, sprijină revitalizarea corpului Shiva
Scorțișoară Yang Stimulează circulația, reglează digestia, ajută la combaterea răcelii Activator, stimulează energia masculină, încălzitor Agni (zeu al focului, energizant și activator)
Ghimbir Yang Ajută la digestie, combate inflamațiile, reduce greața Foarte activator, stimulează circulația și energia vitală Shiva
Cardamom Yang Stimulează digestia, curăță organismul, îmbunătățește starea de bine Susține energia interioară, deschide mintea pentru claritate și viziune Brahma (creatorul, pentru claritate și inspirație)
Piper Negru Yang Ajută digestia, combate răcelile, reduce inflamațiile Crește energia Yang, un stimulent puternic și clarificator Indra (zeu al furtunii, asociat cu claritatea)
Cuisoare Yang Combate durerea, ajută la circulație, este antiseptic Stimulează activitatea Yang și purifică energiile interne Shiva
Anason Yang Ajută digestia, reduce balonarea, calmează tusea Stimulează vitalitatea și conștiința clară, sprijină acțiunea activă Durga (femeie războinică, sprijină energia activă)
Nucșoară Yang Relaxant, ajută la somn, îmbunătățește digestia Energetic Yang, susține un somn profund, activează corpul și mintea Shiva
Șofran Yang Îmbunătățește digestia, calmant, combate depresia Întărește vitalitatea, aduce claritate și energie activă Lakshmi (zeița bogăției și prosperității, sprijină energia activă)
Ghee Yang Hrănește corpul, îmbunătățește digestia, fortifică energia Întărește vitalitatea, activator al energiei Yang, susține transformarea și purificarea Agni (zeu al focului)
Lapte de capră Yang Îmbunătățește digestia, susține sistemul imunitar, hrănește profund Susține energia vitală, regenerare, echilibrul și puterea activă Shiva

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *