Suflet care citești aceste cuvinte, poate te întrebi asta…
cine e omul ăsta? de ce m-aș duce la o clasă sau workshop de ale lui?
Ei bine, nu am ajuns pe acest drum dintr-o nevoie de vindecare după un accident sau o traumă. A fost o pasiune pură, un foc viu, o chemare greu de pus în cuvinte – dar care poate fi recunoscută, poate, doar de un alt foc viu.
Nu am alergat după locuri „sfinte” ca să-mi încarc „gradele” spirituale. Chiar dacă am fost ani la rând în India – uneori și de patru ori pe an – am mers acolo dintr-o nevoie reală, nu pentru imagine (dar pentru asta n-am întâlnit niciun indian care să fi fost prin toate zonele pe unde am ajuns eu).
Nu sunt un tradiționalist ca direcție, dar am căutat mereu să mă apropii cât mai mult de sursă – de originile practicilor, de mecanismele reale care au generat efectele auzite. M-a interesat repetarea experimentului în contextul său autentic, nu reinterpretarea lui cu ingrediente locale, „după ureche” sau adaptat la cuptorul fiecăruia.
Prin 2011 am ajuns în Delphi, într-un spațiu plin de mister și energie veche. Am lucrat acolo pe un munte legat simbolic și energetic de originea chakrelor – un fir mai vechi, cu rădăcini în tradițiile indo-europene.
Cu mult înainte să știu ce e yoga ca termen, desenam simbolul Ram din chakra Manipura, fără să înțeleg ce înseamnă. Și înainte să știu ce e pranayama – ca nume sau ca practică – îmi induceam ritmuri respiratorii și experimentam efecte clare.
Tot înainte de a întâlni yoga și tantra „oficial”, mergeam în pelerinaje solitare, dormeam singur în păduri, făceam focuri sacre cu cercuri și forme geometrice, fără să știu că acele ritualuri semănau, în esență, cu yagna.
Am avut privilegiul să-l întâlnesc față în față pe Sadhguru, pe Dalai Lama, pe Prem Baba, Mooji și alți oameni cunoscuți. Dar n-a fost niciodată despre nume mari sau reputații. Drumul meu a fost despre a căuta o experiență vie, reală, proprie.
Cu guru-ul meu relația n-a început „lin”. La câteva luni după ce l-am cunoscut, am vrut să mă dezic de el. Am simțit nevoia să mă îndepărtez intenționat, ca să-mi testez discernământul și să văd dacă drumul pe care pășesc chiar e al meu. Nu mă plec ușor. Nu mă conving cuvintele sau poveștile – mă las convins doar de adevăr, atunci da, mă las cu totul.
Sunt deschis pe drumul adevărului, nu doar căutător, ci dispus să fiu zguduit de el – și chiar sunt. Am pășit conștient pe căi pe care, inițial, le-am respins. Dar dacă ceva este real, viu, profund… atunci are locul lui, chiar dacă nu arată cum „mă așteptam”. Tocmai acele drumuri m-au spart ca să mă adun mai aproape de cine sunt.
Chiar și după toți acești ani, în decembrie 2024, o nouă călătorie în India m-a zdruncinat din nou – profund, real. Am avut nevoie de aproape două săptămâni, acasă, să stabilizez și să integrez tot ce s-a deschis acolo: energie, emoții, revelații. Mi-a reamintit că lucrarea asta interioară nu se „termină” – ci coboară tot mai subtil, în adâncimi mai greu de cuprins.
Astăzi nu predau pentru că simt o „chemare spectaculoasă” sau din dorința de a fi văzut; ci pentru că simt că e important ca acest canal să rămână viu. Nevoia să țin activă linia tantrică pe care am primit-o – să o reprezint și să o susțin cu autenticitate.
Văd cum yoga și tantra riscă să se golească din nou de conținut – nu doar global, ci și în comunitatea noastră locală. Timpul e scurt. Și dacă acest canal nu circulă, nu pulsează, nu respiră – se închide. Practica nu trăiește din amintiri, ci din contact direct, viu – informație, energie, claritate, transmisie. Nu chatgpt :-/
Vreau să sprijin re-închegarea unei comunități vii. Mai conectate. Mai oneste. Mai în contact cu esențialul. Iar dacă, așa cum spunea guruma (soția guru-ului meu), măcar unul din o sută dintre cei care ne ascultă sau ne urmăresc e gata să pășească pe un drum autentic, pentru acel om merită să ne expunem. Merită să fim prezenți.